Managementul melcilor crescuţi în ferme

 

Melcii trăiesc în funcţie de anotimpuri, aşa încât managementul în condiţiile unui mediu controlat trebuie să simuleze anotimpurile în care melcii se dezvoltă şi cresc rapid, înmulţindu-se, crescătorul putând recolta în permanenţă marfă pentru aprovizionarea pieţei cu produsul finit – escargot.

Aceste rigori necesare reproducerii şi creşterii melcilor sunt importante pentru fermier deoarece piaţa va manifesta în permanenţă cerere de produse de calitate pe tot parcursul anului.

Informaţiile statistice prezentate în raport despre creşterea în ferme a melcilor în mod durabil dar profitabil sunt obţinute pe baza produsului annual mediu de 300.000 melci disponibili pe piaţă.

Această valoare nu este mare comparativ cu cantităţile produse în alte ţări în care producţia anuală totală a unor ferme de melci se măsoară în tone.

 

Cerinţele stocului de pornire

 

Stocul iniţial va fi procurat din sălbăticie. Momentul cel mai potrivit pentru colectare este atunci când există o vreme umedă. Primăvara, înainte sau după ploaie este cel mai nimerit să colectăm melci, odată ce temperatura începe să se încălzească şi melcii se activează din hibernare. Creşterea şi necesitatea de împerechere îi scoate la lumină pe melci.

Melcii ce se culeg trebuie să fie dintre cei mai mari, pentru a putea fi apoi sortaţi dintre ei exemplarele destinate dezvoltării şi stocului disponibil pentru vânzare.

Melcii culeşi vor fi ţinuţi în carantină pentru o perioadă de minim 30 zile. Această acţiune trebuie respectată şi dacă melcul este destinat vânzării.

Perioada de 30 zile este aleasă fiind considerată un interval suficient de eliminare a oricărui contaminant sau toxină care ar fi putut fi prezentă în corpul melcilor, reuşind a fi eliminată prin intermediul sistemului biologic în acest răstimp.

Implementarea unui program nutriţional controlat în corelaţie cu intervalele de timp destinate altor scopuri, este un aspect recomandat a se realiza.

Melcii colectaţi din natură ca reprezentând stocul fermei, sunt supuşi unei rate sporite de mortalitate datorată necesităţii acomodării cu mediul.

Melcii ar fi putut consuma hrană otrăvită ori au putut fi expuşi chimicalelor cu care se spray-ază culturile agricole. Melcii se hrănesc cu plante ce conţin alkaloizi consideraţi a fi otrăvitori pentru om.

 

Recoltarea

Melcii pot fi recoltaţi din orice zonă în care omul a practicat horticultură, din grădinile proprii, din zonele verzi ale comunităţii. Proprietarii sau îngrijitorii grădinilor asigură sprijin necondiţionat în stârpirea acestor dăunători. Perioada cea mai potrivită pentru colectarea melcilor este seara şi noaptea, atunci când aceştia sunt activi pentru a-şi procura hrană sau pentru a se împreuna. Melcii pot fi culeşi şi în timpul sau după ploaie, la lumina zilei.

Echipamentul necesar pentru o recoltare cu succes este reprezentat de haine de ploaie, o lanternă puternică şi o găleată din plastic de 10 – 15 l prevăzută cu un capac perforat ce asigură ventilarea. Capacul este util pentru că altfel melcii pot evada cu rapiditate.

La puţin timp după ce au fost culeşi, melcii sunt plasaţi în zona construită în acest sens, fiind atent distribuiţi în zona lor din noul mediu. Sunt menţinuţi 30 zile sub supraveghere unde le este oferit un aliment nutiţional, a cărui compoziţie va fi amintită în detaliu în Secţiunea de Nutriţie a raportului.

 

Creşterea melcilor la nivel comercial

Selectarea corectă a melcilor este foarte importantă pentru succesul programului de creştere, doar exemplarele mature şi bine dezvoltate fiind selectate din colecta iniţială de melci sălbatici, criteriul aplicându-se şi în continuare pentru programele de creştere ale generaţiilor următoare.

Masa pentru înmulţire este realizată dintr-un cadru de lemn care controlează şi înglobează exemplarele de melci în timpul împerecherii şi până îşi depuna ouăle. (A se consulta diagramele de la pag. 15 – 16).

Baza mesei este făcută prin combinarea unei încâlcituri de fire peste care se aşează stratul din cherestea de-a lungul cadrului în interiorul lui. Tuburi concave din plastic se folosesc pentru transportul apei şi pentru dispunerea hranei în interiorul cadrului, fiind amplasate deasupra.

Utilizarea reţelei de sârmă permite aerarea spaţiului şi reducerea dejecţiilor şi acumulării reziduurilor în perimetru, deoarece de îndată ce melcii elimină, aceşti produşi cad pe podeaua din cadrul fermei, aşa încât mediul acela nu rămâne atât de încărcat.

Masa trebuie să fie uşor înclinată pentru a permite scurgerea lentă a apei din interior, astfel încât zona va fi alimentată în permanenţă şi în mod continuu cu apă proaspătă necesară atât pentru băut cât şi pentru facilitarea mişcărilor melcilor în căutarea partenerului, realizată cu ajutorul tuburilor concave de plastic amplasate în acest cadru.

Hrana se aşează de-a lungul marginilor exterioare ale canalelor concave din plastic, aşa încât apa să nu o spele. Reziduurile alimentare vor trebui eliminate periodic şi tuburile curăţate regulat pentru a menţine un nivel de igienă normal.

Gardul electric cu care este prevăzut acoperişul cadrului va asigura ca melcii să nu evadeze de pe masă pe durata perioadei de înmulţire.

 

Împerecherea

Melcul este considerat hermafrodit deoarece deţine atât organe genitale masculine cât şi feminine. Chiar şi aşa melcul produce ouă fertile hermafrodite doar prin fertilizarea încrucişată realizată în urma împerecherii a 2 melci. După împerechere, ambele exemplare vor putea să depună ouă fertile.

În timpul sezonului de împerechere ce debutează în primăvară, melcii se caută unul pe celălat, se miros şi se muşcă uşor între ei şi apoi se împreunează pentru un timp de 7 ore, faţă în faţă în plan orizontal. Se înţeapă unul pe celălalt cu o substanţă bogată în calciu de mai multe ori, după care punga ce conţine vaginul şi penisul permite îndoirea unui organ în celălalt. Operaţiunea este similară cu ceea ce se petrece la oameni, sperma care este eliberată fiind stocată în canalul feminin. La acest moment, glanda genitală nu eliberează nici un zigot.

De îndată ce împerecherea s-a realizat şi cei doi melci se despart, partea masculină este absorbită lăsând loc părţii feminine să se dezvolte. Spermatozoizii părăsesc sacul copulativ şi se îndreaptă prin tractul genital pentru a impregna ouăle eliberate de glanda hermafrodită.

Dacă melcilor li se crează condiţii optime de reproducere – temperatură, lumină şi umiditate, atunci timpul mediu până la depunerea ouălelor este de 5 – 10 zile.

Melcul este capabil şi chiar se împerechează de mai multe ori într-un sezon, atâta vreme cât întruneşte condiţii favorabile de alimentaţie.

Pentru Helix Aspersa s-a determinat că durata până la o nouă împerechere este de 15 zile.

 

Depunerea ouălelor

Pentru a depune ouă, melcul îşi sapă o groapă şi se adăposteşte la o adâncime de 4 – 9 cm. Acolo îşi va depozita ouăle şi apoi va părăsi locul. Condiţiile pentru un sol adecvat prevăd ca acesta să fie fărâmicios şi umed dar nu saturat, iar în tuburi de plastic concave va trebui să existe amestec nutritiv din cel mai bun.

Ouăle sunt de formă sferică şi translucide, de culoare albă şi cu diametrul cuprins între 3 – 4 mm. Melcul îşi depune ouăle în grămezi, în cantitate medie de 40 – 130, aproximativ fiind 70 – 90 bucăţi.

Clocirea ouălelor depinde de temperatura din sol, de umiditatea şi compoziţia acestuia. Dacă aceste condiţii sunt întrunite, melcişorii care sunt foarte mici dar îndeplin dezvoltaţi, vor prinde viaţă în 18 – 21 de zile.

Tabelul ce urmează indică relaţia între timpul de incubare a ouălelor şi efectul temperaturii. Ouăle sunt extrem de fragile şi trebuie manipulate cu mare grijă. Aceste ouă de melci pot fi şi chiar sunt consumate. Pe piaţă acestea se comercializează sub denumirea de Caviar franţuzesc.

Temperatură	Timp de incubare
10°C	35 zile
15°C	26 zile
18°C	24 zile
20°C	18 zile

 

În tabel se regăsesc timpii de incubare pentru Helix Aspersa, deşi în unele situaţii s-a demonstrat că clocirea ouălelor se poate realiza şi într-un interval de 10 zile. Ouăle depuse de melc nu se vor cloci toate în acelaşi interval de timp. Diferenţa dintre ouă poate fi de 1 zi, dar pot exista şi cazuri în care apare o diferenţă de 14 zile până la ivirea ultimului melcişor dintr-un lot de ouă. Motivele acestei variaţii nu sunt cunoscute până în acest moment.

 

Incubarea

Se utilizează 2 metode de incubare pentru a facilita clocirea ouălelor.

 

Metoda 1:

Această metodă reprezintă cea mai simplă şi mai rapidă cale de incubare. Containerele ce conţin ouă sunt acoperite cu o foaie rigidă din plastic şi sunt dispuse în cadrul fermei într-o zonă destinată special observării procesului de clocire.

Pentru a înlesni clocirea ouălelor, 2 – 3 cm de deasupra amestecului de culcuş sau din nisipul de râu sunt îndepărtate dar nu până se descoperă ciubul de ouă. După ce melcii ies din cochilie, rămân 1 – 2 zile în apropierea locului până să iasă la suprafaţă, unde vor încerca să se prindă de partea inferioară a acoperişului din plastic al containerului.

 

Metoda 2:

Cea de-a 2-a metodă de incubare a ouălelor de melci presupune îndepărtarea acestora din mediu prin aruncarea de apă dezmorţită pe suprafaţă. Ouăle sunt extrem de fragile şi de aceea trebuie manipulate cu grijă. De îndată ce sunt colectate, ouăle se dispun pe farfurii transparente de unde se transportă către o cutie de incubare în care se menţin până la clocire. Cantitatea de ouă recomandată a fi dispusă pe farfurie este de 15 grame. În continuare apare o diagramă precum şi proprietăţile pe care trebuie să le deţină o cutie de incubare.

Cu ajutorul condiţiilor de mediu favorizante, coeficientul de incubare pentru ambele metode prezentate este: numărul de melcişori / număr de ouă depuse – 80%. Cea de-a 2-a metodă necesită mai mult timp şi este mai costisitoare, dar permite un control mai bun asupra mediului în care ouăle se clocesc.

 

Îndepărtarea ouălelor

Pentru a reuşi să se îndepărteze melcişorii de pe folia de plastic ce acoperă containerul, se poate utiliza o perie moale cu care aceştia se transferă în containerul adecvat. Se mai poate folosi şi un răzuitor în acest scop. Această activitate trebuie realizată zilnic pe măsură ce se mai clocesc ouălele, deoarece melcişorii tind să se mănânce între ei dacă sunt lăsaţi nesupravegheaţi un timp mai lung.

Melcişorii sunt şi ei extrem de fragili şi pot fi cu uşurinţă lezaţi sau omorâţi în timpul operaţiunii de transfer. Mutarea trebuie efectuată încet şi cu atenţie pentru a nu creşte rata mortalităţii prin această procedură.

Containerele adecvate depozitării şi transferării către pepinieră, sunt realizate dintr-un material care permite schimbul de gaze. Practica fermierilor prevede utilizarea unui container din cherestea / furnir. Acestea sunt plasate pe podeaua pepinierei, la intervale prestabilite, capacele sunt îndepărtate pentru a permite ieşirea melcişorilor în noul lor mediu fără repeziciune.

Este recomandat transferul melcişorilor în pepinieră cât mai repede după ce sunt colectaţi, pentru a nu induce în rândul acestora stress ori pentru a evita şansele de sufocare.